Noutăți

Ședința de raportare și planificare a activității instituțiilor din subordinea Primărie orașului Șoldănești

Astăzi, 19 Februarie 2024, ora 10:00, a avut loc ședința de raportare și planificare a activității instituțiilor din subordinea Primărie orașului Șoldănești.

Această activitate, organizată odată la două săptămâni, în cadrul căreia se întrunesc toți Șefii instituțiilor publice, a devenit deja o tradiție.

Potrivit agendei ședinței, în cadrul întrevederii de lucru, au fost discutate și analizate realizările din săptamâna anterioară precum și stabilite noi obiective ce urmează a fi implementate în săptămâna care urmează.

Colaboratorii Inspectoratului de Poliție Șoldănești au participat și ei la ședință, pentru a contribui la prevenirea și soluționarea problemelor parvenite în oraș.